1.
Roata amestecă în rotația ei toate principiile
și atunci,
o nebunie controlată mă cuprinde
încercând să le adun
undeva, adânc,
în sacul deja plin al încercărilor
Mut una câte una, ca în jocul de șah
și rămâne o întrebare cumva logică:
mai există măcar un cal
să tragă de carul încercărilor
fără ca așchiile durerii să mă cuprindă
pentru a-mi deforma în fiecare secundă
mișcarea?
Roata amestecă neîncetat verbele
și mintea mea le sterilizează cu grijă,
pentru a nu se infecta
de prea știutul microb al
nebuniei controlate
Virușii tropăie tomnatici
prin gândurile mele
Sunt acum la un pas să sar
peste mine însămi
ca un cal amețit de oboseala cotidianului
care
seamănă cu o arenă în prăbușire
Păstrez circuitul neatins
Asta, cel puțin îmi promit și, de multe ori,
reușesc
chiar dacă, de undeva de sus,
așchiile mă ating în zborul lor haotic
devenind cruci și iar cruci
întâlnind în aer
un vis rămas rebel
printre efectele depresiei cronice
Ieri am căzut pe treptele bisericii din cartier.
Mi s-au tăiat picioarele.
Nu m-am gândit la durerea din genunchiului drept,
m-am gândit ce anume am greșit
de am căzut tocmai acolo
Apoi, liniștindu-mă,
m-am gândit că e bine că am căzut
tocmai la biserică
Domnul m-a mângâiat pe creștet tăcut
apoi,
am văzut că undeva, mai sus, pe trepte,
era Părintele
Am cumpărat ce-mi trebuia de la pangar,
m-am închinat și am plecat spre casă
Dispăruse orice durere. Și frica.
24 septembrie 2021
2.
Hmm!
Sunt o prelungă pregătire
pentru naștere
Port. Port trei nume mari, puternice
și totuși
viața,
viața mea a căzut din pom
odată cu literele lor,
ale celor trei nume mari,
puternice.
Victorie!
Îmi spune poate cel dintâi nume
care-mi dă o speranță că…
se va schimba ceva
la un moment dat
și voi putea
pleca
liniștită
din cerc
Și uite că,
uite că sfera înghite la nesfârșit cercul
și eu
mă tot plimb
când la pas, când la trap,
pe circumferința aceluiași cerc
privindu-mi orbirile,
spre libertate
Rămânând cu tărie aceeași
prelungă pregătire pentru naștere
și ieri, și azi,
și undeva rătăcind în trecut,
căutându-te, tată,
pentru a-mi săruta chipul în cruce
și acum, și mâine, și…
9 septembrie 2021
3.
Orb călător
prin odăile inimii
urmez calea omului
ascultându-Ți Glasul
rugându-mă neîncetat Ție
să nu mă rătăcesc prin porii pielii
protejând metafora cărnii
cu sufletul rătăcitor
printre încercări neasumate
sau poate asumate mental
poate superficial
Oricum,
Te rog, Doamne,
nu lăsa rătăcirea
să-mi cuprindă ființa
printre neputințele omului
Amin
4 septembrie 2021
4.
Viața e cuvântul
din inima unui vulture
care
într-o zi oarecare
s-a trezit a fi
șarpe
Râde șarpele de zbor
așa cum mândru este omul
când profită de munca
altor oameni
și
taie panglici bizare
pentru a inaugura vechiul
într-o lume a minciunilor turnate
într-un proces complex
al respirației
Așterne-mi, Pământ, ochii
în fața unui brad bătrân
până când
răsucind prin suflet luminile crengilor lui
luminile îmi vor desluși Chipul Lui care
mă va purta simplu către munte
Acolo sufletul se va elibera de căldura orașului
lăsând trupul liniștit
pentru o nouă așchie a crucii pe care
o port ca viață
acum
mereu acum
într-un timp al unui perpetuu prezent
trecător și el
printre alte cruci în deplină mișcare
spre absolut
profil al unui pas
surprins de mâna unui pictor orb
august 2021
5.
Ca un labirint
propriile gesturi ne închid sau deschid
centrul de atac al exteriorului interior
în care ne strângem oasele
înainte de ploi
în metafore absurde
dureroase mișcări ale prezentului
Fără de trecut gestul
devine simplă inversiune a propriilor simțiri
pe care
le împrăștiem ca un cumul de virusuri
printre cruci umblătoare
Sigur că
pentru a nu ucide
vaccinăm totul cu câte un verb
eliberat de prostia omenească uneori,
alteori scufundat în vasul infinit
pare un colț de pâine mucegăită
pe care
îl mirosim cu nesaț
nescăpând nicicând de lanțurile genetice
fumând adverbe
greșit aplicate în frazele timpului prezent
împănat cu ”ca și”, cu ”firesc și normal”
ca niște șuruburi prost fixate
într-o dublă sau poli- fractură cumplită
a limbii române
6.
Dansează timpul pe o foaie de hârtie
un ekg cu vârfuri ascendente și altele descendente
rotunjimi ciudate salturi spre sus, spre jos
o viață cât un ekg frumos,
o viață cât o gleznă fracturată prin munți
chirurgie pe o inimă deja obosită
și cupa umplută cu veninul clipelor în care
tremură fila de gânduri pe masa judecății absolute
nu știu ce mai pot alege din viață
o las să curgă prin mine pe lângă mine
ca o viitură care aduce lemne multe
pentru un foc de tabără pe care-l tot înalț
uneori necontrolat
pentru a mă păcăli
cu fericirea de plastic a umanului
ce ritm ciudat au prins toate clipele vieții
ekgul frumos le desenează întruna
pe coala mereu foșnitoare a unei demnități închipuite
7.
liberă să dispar
mă învelesc în haina umilinţei apoi
încerc să uit că pot gândi
animal de casă răsucit între yin şi yang
terfelit în balta unui omega fără final
las totul deoparte
privesc soarele pe care
fratele meu îl certa aprig în spital
că-l încinge
şi-l anunţ că încă exist
canicula reîncepe de mâine
apoi totul se stinge într-un pahar cu gheaţă
beau acel cocktail până adorm între mine şi sine
ca o lună plină înţepată de un spirit nebun
după libertatea de a nu mai fi cumulul de limite în care
mă agit printre gesturi inutile
iulie 2021
1.
Roata amestecă în rotația ei toate principiile
și atunci,
o nebunie controlată mă cuprinde
încercând să le adun
undeva, adânc,
în sacul deja plin al încercărilor
Mut una câte una, ca în jocul de șah
și rămâne o întrebare cumva logică:
mai există măcar un cal
să tragă de carul încercărilor
fără ca așchiile durerii să mă cuprindă
pentru a-mi deforma în fiecare secundă
mișcarea?
Roata amestecă neîncetat verbele
și mintea mea le sterilizează cu grijă,
pentru a nu se infecta
de prea știutul microb al
nebuniei controlate
Virușii tropăie tomnatici
prin gândurile mele
Sunt acum la un pas să sar
peste mine însămi
ca un cal amețit de oboseala cotidianului
care
seamănă cu o arenă în prăbușire
Păstrez circuitul neatins
Asta, cel puțin îmi promit și, de multe ori,
reușesc
chiar dacă, de undeva de sus,
așchiile mă ating în zborul lor haotic
devenind cruci și iar cruci
întâlnind în aer
un vis rămas rebel
printre efectele depresiei cronice
Ieri am căzut pe treptele bisericii din cartier.
Mi s-au tăiat picioarele.
Nu m-am gândit la durerea din genunchiului drept,
m-am gândit ce anume am greșit
de am căzut tocmai acolo
Apoi, liniștindu-mă,
m-am gândit că e bine că am căzut
tocmai la biserică
Domnul m-a mângâiat pe creștet tăcut
apoi,
am văzut că undeva, mai sus, pe trepte,
era Părintele
Am cumpărat ce-mi trebuia de la pangar,
m-am închinat și am plecat spre casă
Dispăruse orice durere. Și frica.
24 septembrie 2021
2.
Hmm!
Sunt o prelungă pregătire
pentru naștere
Port. Port trei nume mari, puternice
și totuși
viața,
viața mea a căzut din pom
odată cu literele lor,
ale celor trei nume mari,
puternice.
Victorie!
Îmi spune poate cel dintâi nume
care-mi dă o speranță că…
se va schimba ceva
la un moment dat
și voi putea
pleca
liniștită
din cerc
Și uite că,
uite că sfera înghite la nesfârșit cercul
și eu
mă tot plimb
când la pas, când la trap,
pe circumferința aceluiași cerc
privindu-mi orbirile,
spre libertate
Rămânând cu tărie aceeași
prelungă pregătire pentru naștere
și ieri, și azi,
și undeva rătăcind în trecut,
căutându-te, tată,
pentru a-mi săruta chipul în cruce
și acum, și mâine, și…
9 septembrie 2021
3.
Orb călător
prin odăile inimii
urmez calea omului
ascultându-Ți Glasul
rugându-mă neîncetat Ție
să nu mă rătăcesc prin porii pielii
protejând metafora cărnii
cu sufletul rătăcitor
printre încercări neasumate
sau poate asumate mental
poate superficial
Oricum,
Te rog, Doamne,
nu lăsa rătăcirea
să-mi cuprindă ființa
printre neputințele omului
Amin
4 septembrie 2021
4.
Viața e cuvântul
din inima unui vulture
care
într-o zi oarecare
s-a trezit a fi
șarpe
Râde șarpele de zbor
așa cum mândru este omul
când profită de munca
altor oameni
și
taie panglici bizare
pentru a inaugura vechiul
într-o lume a minciunilor turnate
într-un proces complex
al respirației
Așterne-mi, Pământ, ochii
în fața unui brad bătrân
până când
răsucind prin suflet luminile crengilor lui
luminile îmi vor desluși Chipul Lui care
mă va purta simplu către munte
Acolo sufletul se va elibera de căldura orașului
lăsând trupul liniștit
pentru o nouă așchie a crucii pe care
o port ca viață
acum
mereu acum
într-un timp al unui perpetuu prezent
trecător și el
printre alte cruci în deplină mișcare
spre absolut
profil al unui pas
surprins de mâna unui pictor orb
august 2021
5.
Ca un labirint
propriile gesturi ne închid sau deschid
centrul de atac al exteriorului interior
în care ne strângem oasele
înainte de ploi
în metafore absurde
dureroase mișcări ale prezentului
Fără de trecut gestul
devine simplă inversiune a propriilor simțiri
pe care
le împrăștiem ca un cumul de virusuri
printre cruci umblătoare
Sigur că
pentru a nu ucide
vaccinăm totul cu câte un verb
eliberat de prostia omenească uneori,
alteori scufundat în vasul infinit
pare un colț de pâine mucegăită
pe care
îl mirosim cu nesaț
nescăpând nicicând de lanțurile genetice
fumând adverbe
greșit aplicate în frazele timpului prezent
împănat cu ”ca și”, cu ”firesc și normal”
ca niște șuruburi prost fixate
într-o dublă sau poli- fractură cumplită
a limbii române
6.
Dansează timpul pe o foaie de hârtie
un ekg cu vârfuri ascendente și altele descendente
rotunjimi ciudate salturi spre sus, spre jos
o viață cât un ekg frumos,
o viață cât o gleznă fracturată prin munți
chirurgie pe o inimă deja obosită
și cupa umplută cu veninul clipelor în care
tremură fila de gânduri pe masa judecății absolute
nu știu ce mai pot alege din viață
o las să curgă prin mine pe lângă mine
ca o viitură care aduce lemne multe
pentru un foc de tabără pe care-l tot înalț
uneori necontrolat
pentru a mă păcăli
cu fericirea de plastic a umanului
ce ritm ciudat au prins toate clipele vieții
ekgul frumos le desenează întruna
pe coala mereu foșnitoare a unei demnități închipuite
7.
liberă să dispar
mă învelesc în haina umilinţei apoi
încerc să uit că pot gândi
animal de casă răsucit între yin şi yang
terfelit în balta unui omega fără final
las totul deoparte
privesc soarele pe care
fratele meu îl certa aprig în spital
că-l încinge
şi-l anunţ că încă exist
canicula reîncepe de mâine
apoi totul se stinge într-un pahar cu gheaţă
beau acel cocktail până adorm între mine şi sine
ca o lună plină înţepată de un spirit nebun
după libertatea de a nu mai fi cumulul de limite în care
mă agit printre gesturi inutile
iulie 2021
Anne Marie Bejliu 
Lasă un răspuns