când acel tu

gustul sălciu al cuvintelor 
închide între metereze 
limbile de pământ ale timpului

acum sunt acum eşti 
pe aripa deschisă când 

nu mai eşti tu nu mai sunt eu
suntem respirăm sau uităm 
gestul răsfirat printre priviri

ca într-un film mereu în rulare
curg înfloriri vestejiri 
ale naturii somnoroase 
ale naturii vii ale naturii moarte 
aşternută pe pânzele propriilor gânduri

uite zborul vulturului 
pictat în picături de viaţă 
pe turlele cuvintelor 

poemele le scutură cireşul
le gustă lunecarea 
odată cu florile alb-rozii ale primăverii lui

îmi place tăcerea dintre noi
o invăţ respirând calm 
de fiecare dată când trupul 
freamătă în ecouri inelare 
din ce în ce mai adânci 

cere cere mereu aproape zgomotos 
prezenţa şiragurilor de litere de sensuri 

şi atunci întreb ca un copil 
cu degetul îndreptat spre răspuns 
unde eşti 

şi când acel tu 
pe care inima-l cere neîntrerupt
se va materializa iubire 
în privirile nesăbuiţilor ochi în care 
irişii colorează neîncetat umbrele

Anne Marie Bejliu, 23 iunie 2014

Publicitate