resemnare şi nu prea

mă resemnez în parfumul unei gutui 
şi în căciula piticului bâlbâit
iubirea nu există 
e aproape o portocală din care esenţele curg 
e un fluture pe lampa aprinsă din odaia veche 
e poezia şi mai este ceva ilizibil 
definit în câteva litere 
şi o sferă alungită din trup de infinit

mă resemnez şi nu 
între cuvânt şi lacrima cerului 
deschis mereu 
într-un zâmbet de copil adormit

între timpuri 
două prelungiri ale braţelor mă învelesc
păstrează o clipă sensul buclelor finitului infinit 
apoi curg mai departe 
întru regăsirea necunoscutului 

de unde atâta zăpadă când albastrul 
se ascunde într-un trup de brânduşă 
într-o primăvară încă nenăscută orbilor

şi când soarele iernii nu va mai muşca 
pulpa fragedă a gândului-feminin gest 
masculin scop 
pe o filă din agenda anului unui cal miop 
plin de har în ale cântecului 

somn bun trezire în bucurie 
mai rămâne să spun 
înainte de tăcerea mieilor pe câmpia versului alb

30 ianuarie 2014

 

Publicitate