râd. a urlet râd

 

an de an mă strigi din cuşca aurită.

mă-ndemni încet să las din mine

conturul lacrimii şi patima măruntă…

râd des de mine.
patetismul e la modă. nu mă prinde.
râd…urlu-n zid. la piept nu îl cuprind.
nu seamănă căldurii tale,
sărutului mărunt, nici zâmbetului…

lacrimi…

râd.
a urlet râd.

să le sufoc pe toate în vechea gardă…
voinţa-i surdă, mută, oarbă…
leşină la primul apel.

râd.
a urlet râd.

încerc să las cuprinsului coroana întreagă.
necuprinsului mă arunc năroadă.
vreau să-i surprind şi întuneric,
şi umbra-n alergare…
e o zăbală.

nuntă între cer şi-aerul viciat al trăirilor.
oraş între două lumi.
poduri arcuite şi curcubeul beat,
acoperiş frontierei invizibile
sau pradă cuvintelor goale,
poleite cu înţelegere, milă…
greţoasa milă omenească.

căpăstru îţi pun…
vorbesc acum cu tine necuprins.
năroadă am rămas
şi sunt
o întrebare transformată în răspuns
tu eşti jocul aprofundat
şi fals văzut de nepătruns

an de an mă chemi în cuşca aurită.
te aud, râd. a urlet râd.

Publicitate