la mulţi…

am fost sau am visat că am fost,
în pădurea cuvintelor fără sensuri.

densitatea lor
agăţa poalele vieţii şi respiraţia a devenit sacadată.
inima galopează şi acum în căutarea pasului ultim.

aştern frunze de ferigă
pe banca din faţa statuii cu ochi vii.

las trupul încolţit de temeri absurde
să asculte ritmul căderii crengilor.

darabana timpului
afundă liniştea în mintea cu rădăcini firave.
aduc adesea cu spinii trandafirilor smulşi din grădinile tăcerilor.

strigă spre uitare apoi,
lasă pe marginea fiecărei bănci un epitaf
şi o cruce mărunt decorată cu iubire.

peste trei zile, dimineaţa devreme,
voi reînvăţa
tăcerea copilului cu ochii de cărbune şi părul de aur.
trupul lui contorsionat îl voi simţi cald
iar capul se va aşterne firesc pe umărul stâng.
buzele lui îmi vor şterge amarul anilor de singurătate.

voi fi liberă să umplu filele prezentului cu încă o toamnă.

absurdă trecere prin inimi sculptate a fi
cupe de şampanie ciocnite ritmat,
în cinstea unei statui cu trup de copil contorsionat.

vortexul durerii cuprinde floarea vieţii.
ofilită de gânduri,
alege alergarea printre cruci.

crucea din centrul exprimării iubirii arde.
lumânarea valorilor pâlpâie.

la mulţi ani…
spun cu jumătatea inimii cruce.

te iubesc…
spun cu inima împietrită în lumina ta, copile…

Publicitate