regină în moarte

se strânge ochiul jertfei de lumină,
în pruncul strâns la pieptul unei mame,
când ochii lui se-nchid pe veşnicie

iar guri căscate râd pe săturate.

îngenunchiată pe pământul reavăn,
sărută crucea şi litere-ncrustate.
numele lui, al pruncului se-mbină,
cu aspra talpă-a gândului: singurătate,
când se prelinge
sarea bunătăţii pe obrazul,
crispat de-atâtea aşteptări întârziate.

femeia râde
prezentului absurd lăsat să-i cate,
noduri şi vârfuri…

se vrea seninătate…

şi gurile strâmbate-n râs continuă.

în hohotul strident răzbate,
ură de sine, prostie, laşitate.

îţi spun să taci, să râzi,
să laşi deoparte,
ochiul acelei jertfe de lumină…

mergi îndărăt, calcă încet,
pământul te vrea… pe jumătate.

femeie, nu fii tristă. râzi la lună,
batjocoreşte tot, alege voluptate,
în a nu fii tu însăţi,
în a fi un şarpe,
încolăcit pe umbra trunchiului…

e libertate.

şi-atunci întreb:
sunt oare-n viaţă sau sunt clown
regină-n moarte…

Martin Hudáček – sculptura se numeşte „Copilul care nu s-a mai născut niciodată”

 

Publicitate