Archive for noiembrie 20, 2012

Ludovico Einaudi – Fly   Leave a comment

Posted noiembrie 20, 2012 by annemariebejliu in Uncategorized

explodez. nu fac mizerie   Leave a comment

alung haita de îngeri contrafăcuţi,

rugăciunile venite din pereţii bisericilor de piatră

ascult trosnetul lemnului în cruce

furia lui mă obligă să învăţ îngenunchierea

nu doare.

curge cuvântul prin mine ca un şarpe

şi vărs.

vărs amarul secundei trăite şi lespezile crăpate ale visurilor

se înfig în creierul meu

explodez.

nu fac mizerie.

rugăciunea mea naşte timpului fiica aleasă a-i fi roată

moara e fixă

de mult nu mai rostogoleşte apa

secvenţele filmului mut şi mult încetează

explodez.

nu fac mizerie.

în mine sunt fragmentele.

eliberată de haită,

îmi scutur gândurile sub o talpă.

merg.

 
http://youtu.be/K9hNZaiGIzc

Posted noiembrie 20, 2012 by annemariebejliu in Uncategorized

Background Music Instrumentals – relaxdaily – B-Sides N°1   Leave a comment

Posted noiembrie 20, 2012 by annemariebejliu in Uncategorized

Dialog   Leave a comment

Dialog

Posted noiembrie 20, 2012 by annemariebejliu in Uncategorized

Viaţă   Leave a comment

Viaţă

Posted noiembrie 20, 2012 by annemariebejliu in Uncategorized

astenie   Leave a comment

cred că am făcut astenie de „prostie umană”
există doar,
astenii de anotimpuri odată cu înmugurirea,

vestejirea sufletelor…

şi oamenii sunt anotimpuri.

mă lovesc de ziduri din carnea şi sângele urii

muşc timpului degetele prea lungi.
prefer secundarele.
la mine,
ziua şi noaptea fac dragoste sălbatic.
stau şi le privesc freamătul.
mă umplu de cuvinte. nu le pot scrie.
oboseala creşte.

se revarsă paharul cu lapte,
printre buzele prea subţiri să mai vorbească.

mă trezesc din amorţire.

ia şi tu un pahar de ceva şi hai să tăcem.

mi-e dor de tăcere, de singurătate,
de paşi prin zăpadă curată.

acum e mototolită sub hainele maşinăriilor urii.
e cenuşie şi grea şi roade secundarele.
le aud după amiaza când vreau să ascult
Mariza sau Dolce Pontes…

am descoperit că poţi să dormi
legănat de vocile lor.

scaunul devine din ce în ce mai larg.
mă las înghiţită de el.
numai degetele rămân treze, aleargă pe taste…

uite că am venit la tine.
număr încă, treptele scării tale.

miroase a cozonac şi nuci prăjite.
iau o felie de tandreţe
şi mă întorc în scaunul meu …larg…

http://www.youtube.com/watch?v=OpExb2hCYTs

Posted noiembrie 20, 2012 by annemariebejliu in Uncategorized

cancão do mar ~ dulce pontes   Leave a comment

Posted noiembrie 20, 2012 by annemariebejliu in Uncategorized

mâini de bătrân   Leave a comment

se ridică printre coperţile cărţii cuvântul.

înalt flăcău, viu sol al vieţii,

adormit printre verbe şi metafore.

inventivă e lumea asta…

cârtiţe ale firii sapă tuneluri fără capăt.
ridică din pământ frunţi de egouri
măcinate de umbre.

ajunge cât pământ au îndurat
câmpurile neumblate…

seceta de cuvinte îşi arată colţii.
fiare umblă noapte şi zi flămânde.
orbecăim printre lovituri false
iar limbile ni se împleticesc,
la simpla rostire a cuvintelor simple.

primim sfaturi înalt şi adânc gândite…

râd la un ceai de tei
cu bătrânul cu ochi din culorile trecutului.
răstoarnă ceştile apoi,
din urmele de plantă,
reconstruieşte harta rădăcinilor sufletului.

îmi place să-i privesc mişcarea mâinilor
şi geometria venelor.
pulsează în ele sângele şi bucuria creaţiei.

cuvântul creşte
printre umbrele ridicate prin sensuri.

la final, venele tac.

mâinile se aşează cuminţi
una deasupra celeilalte.

sunt mâini de bătrân
cu ochii din cântecul trecutului,
rostogolit firesc în grafica hărţilor
unui prezent orb…

(sursa imaginii: http://www.saltmin.com/16967/mainile-care-vorbesc.html )

 
Imagine

Posted noiembrie 20, 2012 by annemariebejliu in Uncategorized

regină în moarte   Leave a comment

se strânge ochiul jertfei de lumină,
în pruncul strâns la pieptul unei mame,
când ochii lui se-nchid pe veşnicie

iar guri căscate râd pe săturate.

îngenunchiată pe pământul reavăn,
sărută crucea şi litere-ncrustate.
numele lui, al pruncului se-mbină,
cu aspra talpă-a gândului: singurătate,
când se prelinge
sarea bunătăţii pe obrazul,
crispat de-atâtea aşteptări întârziate.

femeia râde
prezentului absurd lăsat să-i cate,
noduri şi vârfuri…

se vrea seninătate…

şi gurile strâmbate-n râs continuă.

în hohotul strident răzbate,
ură de sine, prostie, laşitate.

îţi spun să taci, să râzi,
să laşi deoparte,
ochiul acelei jertfe de lumină…

mergi îndărăt, calcă încet,
pământul te vrea… pe jumătate.

femeie, nu fii tristă. râzi la lună,
batjocoreşte tot, alege voluptate,
în a nu fii tu însăţi,
în a fi un şarpe,
încolăcit pe umbra trunchiului…

e libertate.

şi-atunci întreb:
sunt oare-n viaţă sau sunt clown
regină-n moarte…

Martin Hudáček – sculptura se numeşte „Copilul care nu s-a mai născut niciodată”

 
Imagine

Posted noiembrie 20, 2012 by annemariebejliu in Uncategorized