adună-mă Doamne, în rădăcina aerului

adună-mă Doamne, în rădăcina aerului

în care, doar Tu rătăceşti cuvintele sfinte…
am îngheţat într-o lume absurdă în care,
viaţa este privită ca o monedă de schimb
între a fi simplă epistolă de la o lume la alta
şi punct de căutare,
între două coloane de gânduri,
neîncetat frământând inima…

o inimă cât un pumn de copil,
răsturnând universuri de fulgere
şi o atât de simplă formă
ce ascultă tainele pământului
în care a fost închisă,
pentru o răsturnare de clepsidră în plus
sau…în minus…

ascult Doamne,
rădăcina pe care alfabetul Iubirii Tale
mi-a dăruit-o,
într-un şirag de litere-cifre,
ce le ascund uneori,
în pumni de tăcere…

am regăsit pe falia albă a cuvântului,
furtunile adormite ale minţii.

rostogolesc acum, frunze,
cu răsuflarea mereu trează,
căutându-mă în fulgul de zbor dar…
nu mai ştiu ce să aleg, Doamne…

gheaţa albastră
în care sufletul meu se zbate
să reconstruiască flacăra?
sau poate verdele crud al ierbii,
când tălpile
surâd dimineţilor,
sărutând răsăritul într-un bob de rouă?
sau poate,
somnul adânc al temerilor de însingurare?

sau poate nimic…

doar o filă lunecând pe o aripă de vultur,
când ultimul val al oceanului,
atinge ţărmul iubirii…
poate da…poate nu…
nu mai ştiu…

aştept să-mi redesenezi alfabetul,
când privirea-mi oarbă,
Te caută undeva,
în cerul ascuns în adâncurile pământului
din care vreau să evadez.
17mai2011

Publicitate